NEOHEGELIANÍSM (< fr. {i}) s. n. Curent filozofic contemporan apărut în Marea Britanie (F.H. Bradley, B. Borsanquet) și în S.U.A. (J. Royce ș.a.) în a doua jumătate a sec. 19, răspândit ulterior în Italia (B. Croce, G. Gentile), Olanda, Germania (H. Glockner) și Franța (I. Hyppolite). Curentul a stimulat studiul filozofiei lui Hegel, interpretând-o însă în spirit subiectivist. V. hegelianism.