NEOGRAMATICĂ s. f. (după germ. Junggrammatik, fr. néogrammaire, it. neogrammatica): curent apărut în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, fundat de lingviștii germani Hermann Osthoff și Karl Brugmann, care punea accentul pe cercetarea limbilor vii și pe legile fonetice (v. curent).