NENĂVIDl vb. IV. Tranz. (Învechit) A invidia, a pizmui; a urî. Cine iubeaște nedreptatea nenăvideaște sufletul său. psalt. 16. Se învie zeul și se răsipească-se dracii și se fugă de fața lui ce nenavidescu elu. ib. 126, cf. 65. Fă cu mine seamne în bine Și să vază cei ce nu mă năvidesc. coresi, ps. 237/1, cf. dhlr ii, 516, rosetti, l. r. vi, 256. ◊ refl. recipr. Atunce... unul la alalt se vor vinde și se vor nevedea unul la alalt. coresi, tetr. 55. – Prez. ind.: nenăvidesc. – Și: nenavidi, năvidi vb. IV, nevedea vb. II, nevidi (anon. car.) vb. IV. – Din slavonul ненакидѣти.