NENUFAR s. m. (Bot.; livresc) Nufăr (1) (Nymphaea alba și nuphar luteum). Cf. pontbriant, D., BARONZX, L. 139, COSTINESCU, CIHAC, II, 600. Pe prefiratele lui ape plutește albul nenufar. MACEDONSKI, O. I, 63, cf. 148, GHEȚIE, R. m. alexi, w. Plutind, alături de el, pe o floare de nenufar. g. m. zamfirescu, sf. m. n. i, 15. Ce te-a supărat? țînțarul, Păpurișul, nenufarul? arghezi, vers. 241, cf. 82, id. b. 16. Exilate stele, nenufari și lotuși, Asfințiți vor merge, stinși, învinși, convinși. beniuc, c. p. 103. Neaua cu sclipiri de nenufar. v. rom. martie 1956, 170. – pl.: nenufari. – Din fr. nénufar.