NEMIȘCARE s. f. Negativ al lui mișcare; stare a ceea ce nu se mișcă (I 1, 2), imobilitate, neclintire; absență a oricărei mișcări (I 2), liniște. Tăcere este totul și nemișcare plină. HELIADE, O. I, 189. În nemișcarea obiectelor ce ne înconjurau... tropotul cailor și sunetul zurgălăilor aveau ceva fantastic, ALECSANDRI, O. P. 283. În extazul lui de sfînt Era stei de nemișcare și cu ochii în pămînt. MACEDONSKI, O. I, 100. Brazii stau în nemișcare, Printre ramuri ploaia pică, Nici o creangă nu tresare. TOPÎRCEANU, B. 24. Pulberea fină de zăpadă, răscolită din nemișcarea de două săptămîni, s-a învălurat în dune ciudate. C. PETRESCU, a. 274. În țiitoare trebuie să stăm în absolută nemișcare. STOICA, VÎN. 69. ♦ Lipsă de acțiune, de activitate; inactivitate; pasivitate, inerție. Inspirați de adevărata iubire de pace și numai pentru ca țeara să scape odată de această nemișcare, a lăsat spre dauna sa din dreptul său. BARIȚIU, P. a. III, 425. Voi ce stați în adormire, voi ce stați în nemișcare, N-auziți prin somnul vostru acel glas triumfător? ALECSANDRI, P. II, 5. – pref. ne- + mișcare.