NEMINȚIT, -Ă adj. (Învechit) Care nu dă greș niciodată; care nu se dezminte, nedezmințit. Ascultă dară și pre nemințitul tău Apollon cum și fără voie ș-au mărturisit pre h[risto]s. DOSOFTEI, v. S. noiembrie 165^v/26. Spune într-adevăr dacă nu sînt mulți vînători... cari ar putea cu tot dreptul să ia această poetică antiteză ca deviză nemințită a vredniciei lor vînătorești? ODOBESCU, S. III, 158. – pl.: nemințiți, -te. – De la minți. cf. mințit².