NEMILOSTIVIRE s. f. (Astăzi rar) Negativ al lui milostivire; lipsă de milă¹. cf. VARLAAM, C. 216, DOSOFTEI, v. S. octombrie 62^r/22, MINEIUL (1776), 77^r2/36, GORJAN, H. I, 161/28, VALIAN, v. ◊ loc. adv. Cu nemilostivire = fără milă¹, fără cruțare, cu cruzime, nemilos. Pe toți cetățianii i-au pus supt ascuțitul săbiei cu nemilostivire. DIONISIE, C. 182. Tăia în carne vie cu nemilostivire. ISPIRESCU, L. 170. Scoaseră apoi paloșele și se loviră cu nemilostivire. id. U. 52. ♦ (Învechit) Faptă care denotă lipsă de milă¹. Acolo vor sta înaintea noastră răutățile hiecăruia de noi. Sta-vor nemilostivirile noastre, vrăjmășiile, apucările, pradele săracilor. VARLAAM, -C. 216. Pomenirea răului, fărmăcă-ciunile, fățărniciile, uciderile, furtușagurile, nemilostivirile. DOSOFTEI, v. S. octombrie 96^r/29. – pl.: nemilostiviri. – pref. ne- + milostivire.