NEMERNICIE s. f. 1. (Învechit) Starea celui nemernic (1); timp petrecut în pribegie. Înainte de-a sosi sfîrșitul... nemerniciei meale. BIBLIA (1688), [prefață] 4/38, cf. LB, PONTBRIANT, D., LM, BARCIANU. ♦ (Concretizat) Țară străină, loc străin. Celui rău toate rudele, străine și toată moșiia, nemernicie îi este. CANTEMIR, IST. 37, cf. TDRG. 2. Starea celui nemernic ( 2 ), condiție vrednică de plîns, jalnică; sărăcie; neputință (1), slăbiciune. Muzele-n nemernicie spăimîntate-umblau și mute. ASACHI, S. L. I, 49. Prin aceste graiuri, firea stîrni toată măiestria, Și a omului sălbatic îmblînzi nimernicia. CONACHI, P. 299, cf. POLIZU. Cei trăiți în sărăcie Plîng pe-a lor nemernicie, MACEDONSKI, O. I, 41. Ce imagine dureroasă a nemerniciei noastre, GHEREA, ST. CR. III, 336, cf. DDRF, ALEXI, W. Aveam nevoie să spun ceva, să mă ridic, să strălucesc, dar vecina mea zîmbea nemerniciei mele. SADOVEANU, O. VI, 584. 3. Caracterul celui nemernic (3) ; faptă nedemnă, comportare mîrșavă; josnicie, ticăloșie, infamie, mîrșăvie, mișelie (2), netrebnicie (3), păcătoșie, păcătoșenie, (regional) mîrșăvenie. cf. POLIZU. Lăsîndu-l cufundat în cugetări adinei asupra nemerniciilor lumești. GANE, ap. CADE. Ziditorul carele știa de altădată nemernicia acestui înger. ISPIRESCU, ap. CADE, cf. ALEXI, W. – pl.: (3) nemernicii. – Și: (învechit) nimernicie s. f. – Nemernic + suf. -ie.