neharnic, ~ă smf, a [At: DOSOFTEI, PS. 53/4 / Pl: ~ici, ~ice / E: ne- + harnic] (Îvp) 1-2 (Om) leneș.

NEHARNIC adj. (Mold., Criș., Trans. SV) Nedemn, nevrednic. A: Ea se feace neharnică a mearge la împărăteasă. DOSOFTEI, PS., s. v. harnic. Leon ținea neharnică împărăția Țarigradului. DOSOFTEI, VS., s. v. harnic, cf. CRONOGRAF (1760). C: Lumineadză și mie, neharnicului șerbului tău. MOL. 1688, 243^r. Și eu, neharnicul, sînt fiu lui. VSV 1705, 227. // B: Împărăția romană ... s-au împărțit toată în Crăiii ... de tirania și de hlăpiia unor neharnici, necum împărați, ce nici numele împărătesc să-l aibă nu li să cuvenia. C. CANTACUZINO. ♦ (Ban.) Nefolositor. Nĕharnik. Ingratus. AC, 355. Etimologie: pref. ne- + harnic. Vezi și harnic, hărnicie, nehărnicie.

NEHARNIC adj., s. v. indolent, leneș, puturos, trândav, trântor.

neharnic adj., s. v. INDOLENT. LENEȘ. PUTUROS TRÎNDAV. TRÎNTOR.