NEGUREAȚĂ s. f. 1. (Popular) Negură (1). cf. baronzi, l. 115. Dimineața cam pe ceață, Pe ceață, pe negureață. Pe vale că-mi venea. Mat. folk. 32. Mă sculai joi de dimineață, Pe rouă, pe negureață. ib. 675, cf. 19, 1 248. Mîine-n zori de zi Pe rouă, pe ceață Și pe negureață. mateescu, b. 18, cf. 116. ◊ (Atribuind calitatea ca un adjectiv) Tu, ceață Negureață! De-ai fi vorbitoare Și-ndatoritoare, Eu te-aș întreba. pop., ap. gcr ii, 299. Într-o joi de dimineață, Mult e ceață Negureață. teodorescu, p. p. 509. D-o ceață că da, Ceață negurață, Peste lumea toată. Mat. folk. 1 233, cf. 1 231. 2. (Prin nord-estul Olt.) Nori negri și întunecoși, aducători de ploaie. v. negreață. cf. vîrcol, v. 96. – Negură + suf. -eață.