NEDESPĂRȚIT, -Ă adj. Negativ al lui despărțit; care nu este despărțit, care nu este fragmentat; care nu poate fi despărțit, indivizibil, (rar) neseparabil; care sau de care nu se desparte, nu se îndepărtează niciodată, nedezlipit, inseparabil; care e nelipsit (de undeva). Sfîntă troiță nedespărțită și neschimbată, ție ne închinăm. varlaam, c. 146. De-a pururea fiind și nedespărțită și neturburată troiță ni-ai arătat. dosoftei, ps. 509/10. Două steale... pururea nedespărțite. cantemir, ap. gcr i, 323/4. Batîr Jicmon Craiul încă legă jurămînt cu Mihai Vodă, ca să fie nedespărțiți unii cu alții. anon. cantac., cm i, 121, cf. drlu, lb, valian, v., polizu. Îți amintești pe nedespărțitul nostru tovarăș de locuință? ghica, s. 353, cf. pontbriant, d. Un amic devotat și nedespărțit... emigrat încă sub Lăpușneanu, îl însoțea. hasdeu, i. v. 15, cf. costinescu. Izbuti a-și face sabie și un buzdugan, cari să-i fie tovarăși nedespărțiți. ispirescu, l. 139, cf. ddrf, barcianu, alexi, w. Și vara și iarna era nedespărțit de pălăria lui cea tare, care din cauza vremii căpătase culoare verzuie. dunăreanu, ch. 65. Mina lui Mircea – cu nedespărțitul creion – se agita din răsputeri. teodoreanu, m. ii, 57. Eram prieteni nedespărțiți în vremea cea mai fericită. sadoveanu, o. vi, 514. Sînt umbra ta, de-a pururi de om nedespărțită. arghezi, c. o. 15. Goana pe ulițe, împreună, bineînțeles, cu nedespărțitul dine devotat. contemp. 1962, nr. 808, 3/5. ◊ (Adverbial) Dihonița cu păcură... ce atîrnă nedespărțit în coapsa carului. conv. Lit. XLIV, 42. – pl.: nedespărțiți, -te. – pref. ne- + despărțit.