NEDEIE s. f. 1. Serbare populară cîmpenească organizată, de obicei, cu prilejul unei sărbători sau al unui hram. Sosind acolo, la cel praznic... la nedeea. herodot (1645), 14, cf. 110. Mai mare sudalmă să cheamă cînd va sudui neștine pre altul... în mijlocul tirgului sau la vreo nedeae. prav. 230. Răsîpa sărbătorilor și nediaelor elinești. dosoftei, v. s. noiembrie 180^r/10. Hramul bisericii este... o zi în care se face aici ruga sau nedeie, adică întrunire de oameni din mai multe sate din munți. i. ionescu, m. 605. Cu fete din alte sate fac ei [feciorii] cunoștință mai lesne și mai de aproape pe la hramuri, rugi sau nedeie. marian, nu. 68, cf. coșbuc, p. ii, 168. La tîrgul din Găina, care seamănă cu nedeiele din Țara Hațegului..., se fac, ca de obicei, cunoștințe între feciori și fete. pamfile, s. v. 156. Surorile nu se mai prefiră pe la govii și nedei. al lupului, p. g. 17. Lasă, maică, lasă, dragă, C-or veni nedeiele, Nedeiele cu jocurile. viciu, col. 123, cf. frîncu-candrea, m. 103. Să nu faceți cumva să nu veniți la nedeie. boceanu, gl. Nedeia e o sărbătoare. densusianu, ț. h. 275, cf. arh. folk. vi, 382, chest. ii 376/10, Mat. dialect, i, 138. ♦ (Regional) Tîrg (ținut în zi de sărbătoare); spec. tîrg săptămînal. cf. pascu, s. 313, pamfile, c. 48. 2. p. ext. (Prin nord-vestul Transilv.) Loc pe care se adună oamenii să petreacă și să danseze (la nedeie 1). caba, săl. 37. 3. (Transilv.) Vîrf de munte (fără vegetație sau acoperit cu iarbă și mușchi). Hai pe vîrful nedeii (vîrful muntelui). precup, p. 48. Sîngele mi-l năbușea Și de-a dura se ducea Pe nedeia muntelui, Spre fîntîna corbului. f (1886), 296, cf. bugnariu, n. 264/226, chest. iv 85/270, 117/264. ♦ Loc pe unde se trece, peste munte, în localitatea vecină (Runcu Salvei-Năsăud). chest. iv 23/264. – pl.: nedei și nedeie. – Și: (învechit) nedeaie, nediaie s. f. – Din slavonul нѣдѣля „duminică”.