NECĂLCAT, -Ă adj. Negativ al lui călcat. 1. (Despre locuri, drumuri etc.) Care nu a fost sau nu poate fi străbătut, unde nu a ajuns, pe unde nu a umblat încă nimeni; neatins de picior (de om), neumblat (1); pustiu. Și va lua țapul preste el fărădelegile lor la pămîntul necălcat și va trimite pre țap la pustie, BIBLIA (1688), 83¹/18. Au gătit ploii iuți curgere... ca să sature pămîntul cel necălcat și nelăcuit și să facă să răsară iarbă de pășune? (a. 1795). GCR II, 159/8. repede trecea prin căi necălcate. ASACHI S. L. II, 62. Descopere lumei toate Vestita apă de Borsec, în pustiuri necălcate, CONACHI, P. 222. Ce om, ce fiară, cine Au îndrăznit să vie aice și-a pătrunde în locuri necălcate de pas de om? ALECSANDRI, POEZII, 318. Locurile pe unde mă rătăcisem erau aproape necălcate de picior omenesc, SADOVEANU, O. VII, 307. M-am mînecat Pe la zori de ziori, Pe ia cîntători, Pe iarbă necălcată, Pe rouă nescuturată, MARIAN, D. 291. La biseric-am plecat... Pe bură nescuturată Și pe cale necălcată, id. S. R. I, 185. ◊ (Substantivat, f. ; învechit, rar) Cărarea mea și necălcata mea tu ești sleditoriu. PSALT. HUR. 117^v/1. ♦ F i g. (Despre legi, dispoziții) Respectat, păzit întocmai. Toată porunca prea înaltului devlet este la noi pravilă necălcată (a. 1815). URICARIUL, I, 241, cf. VALIAN, V. 2. (Despre rufe, haine etc.) Care nu a fost netezit cu fierul de călcat; șifonat, boțit. Rufe necălcate. - pl.: necălcați, -te. - pref. ne- + călcat.