NECĂJICIOS, -OASĂ adj. (Învechit și regional) 1. Care pricinuiește necazuri; supărător, chinuitor; enervant. Amorul ei e exaltat, nobil, plin de foc, dar necăjicios. NEGRUZZI, S. I. 44. cf. POLIZU, BARCIANU, ALEXI, W., TDRG. 2. Supărăcios; irascibil. Precum a fost de tare și viteaz, de nu ar fi fost prea iute, adică necăjicios și iubitor de slavă deșartă, nu ar fi mai fost altul asemenea lui. GORJAN, H. II, 103/34. O vedea pe dînsa necăjicioasă și rea. PANN, E. II. 31/1, cf. PONTBRIANT, D., COSTINESCU. Ea, o femeie uscată și naltă, înfiptă la vorbă, încăpățînată și necăjicioasă. DELAVRANCEA, T. 208 cf. DDRF, ȘĂINEANU, U., ȘEZ. III, 77. Sf. Ilie era necăjicios rău, cum auzi sări In sus de ciudă. PAMFILE, s. v. 177. – pl.: necăjicioși, -oase. – Necăji + suf. -cios.