NECĂIT, -Ă adj. (Învechit, rar) Negativ al lui căit; care este făcut sau dat fără părere de rău. Judecă-se cu robul hitlean dulcele Dumnezeu și împărat și-ș întoarce darul său. Insă nu-l întoarse el, că necăite sînt lu Dumnezeu darurile lui. CORESI, EV. 284. – pl.: necăiți, -te. – pref. ne- + căit.