NECUVIINCIOS, -OASĂ adj. Negativ al lui cuviincios. 1. (Învechit) Care nu se cuvine, care nu se cade (să fie făcut); nepotrivit (2). Să nu urmeze multe lucruri necuviincioase, precum vedem că fac în bogate locuri. antim, p. xxviii. Să nu fie volnici a ocări și a-i supăra pe mazili cu necuviincioase urmări (a. 1803). uricariul, iv, 150/13, cf. drlu, heliade, o. ii, 351. ◊ (Substantivat) [Ei] poftesc pre domn să facă cele necuviincioase, peste voia și peste putința lui (începutul sec. xviii). mag. ist. ii, 5/32. ♦ Imoral; depravat. Prea cuvioasa Maria Eghipteanca, care era mai întii necuviincioasă..., cum s-au mîntuit? drăghici, r. 94/29. 2. Care este lipsit de bună-cuviință, de respect, de politețe, care exprimă, trădează lipsă de bună-cuviință, de respect, de politețe; ireverențios, grosolan, obraznic, (rar) neînfrînat. Poliția au giuruit o soamă însămnătoare aceluia ce ar descoperi pe urzitorii acestei necuviincioase satire. ar (1837), 91²/16. De ce un om care se zice bine crescut nu-i capabil să facă cutare sau cutare acțiune necuviincioasă sau rușinoasă? conta, o. c. 167. [Î]mi vine foarte cu greu să aduc așa necuviincioasă pîră împotriva sfîntului împărat. odobescu, s. iii, 71. Fetele atunci au luat altă vorbă, dar din inima lor nu s-a șters purtarea necuviincioasă a spinului. creangă, p. 209. Dumneata ești necuviincios. camil petrescu, t. i, 508. Este necuviincios din partea unui bun vinător să tragă asupra, unui vînat care, prin poziția sa, oferă o mai bună reușită altuia. stoica, vîn. 76. Să stea în odaie... ar fi fost necuviincios. călinescu, e. o. i, 33. Îi venea să rîdă și se stăpînea fiindcă ar fi fost necuviincios. t. popovici, se. 177, cf. 23, alr ii 3 668/386. ♦ Licențios. Voiau să acrediteze o legendă necuviincioasă cum că războinica noastră Izăbela... ar fi păcătuit c-un țigan. sadoveanu, o. xvii, 373. – pl.: necuviincioși, -oase. – pref. ne- + cuviincios.