NECURĂȚI vb. IV. 1. Intranz. (Învechit) A se abate de la preceptele bisericii, a păcătui (față de Dumnezeu sau de morală). Nu necurățiiu de la D[o]mnulu mieu. psalt. hur. 12^v/9. Puse-i chipu celora ce voru vrea se necurățească (ce viețuiescu fărî de lege n. test. 1648, ce vor să facă necurățiie biblia 1688). cod. vor. 17²/3. Că feriiu caile Domnului și nu necurățiiu de Dzeul mieu. psalt. 27. 2. Refl. (Regional; eufemistic, despre copii) A-și face necesitățile (pe el); a se murdări. Poporul crede că copiii care se necurățesc sau udă pe timpul săvîrșirei tainei sf. botez, crescînd mari, vor fi ușori de principii. gorovei, cr. 29. – prez. ind.: necurățesc. – v. necurat. – Sensul 1 traduce slavonul нечистотистовати prin confuzie cu нечистовати.