NECUGETARE s. f. Negativ al lui cugetare; p. ext. faptul de a fi necugetat (3); acțiune, faptă necugetată (3), nesocotință (2), nesăbuință, nesăbuire, nechibzuință. Cf. drlu, valian, v., pontbriant, d. Am oprit oamenii de la o necugetare, care avea să atragă urgia asupra lor. c. petrescu, r. dr. 88. – Pl.: necugetări. – Pref. ne- + cugetare.