NECRUȚĂTOR, -OARE adj. Negativ al lui cruțător. 1. Care nu cruță, care nu are milă, crud, neîndurător, neînduplecat, nemilos, (învechit) necruțat; p. ext. aspru, înverșunat. Și peste toate aceste zgomote trecea urletul vîntului, vuietul valurilor uriașe ale apelor necruțătoare. săm. i, 328. Istoria vă cheamă la luptă necruțătoare cu lumea cea veche. sahia, u.r.s.s. 166. Poetul a fost copleșit de o boală necruțătoare. sadoveanu, e. 76. Într-o încăierare dezlănțuită brusc... e ceva supraomenesc de necruțător. camil petrescu, o. ix, 37. Întreaga sa operă, Aristofan și-a închinat-o satirizării necruțătoare a exploatatorilor. v. rom. septembrie 1954, 211. Ducem o luptă necruțătoare cu dușmanii vegetali și animali ai plantelor cultivate. agrotehnica, i, 542. Necruțător este poporul în pedepsirea a tot ceea ce este potrivnic vieții. beniuc, p. 12, cf. id. v. 86. Sînt mai necruțătoare cu mine însămi decît aș putea fi vreodată cu alții. il ianuarie 1962, 25. 2. (Învechit, rar) Care nu este econom; risipitor. cf. lb. – pl.: necruțători, -oare. – pref. ne- + cruțător.