NECROPOLĂ s. f. Cimitir (subteran) din antichitate; p. gener. cimitir. cf. negulici. Necropole se cheamară mai întîniu grădinele din Alexandria Egiptului, în care se aflau mormente. lm. Cimitirele întîilor creștini pe care le-am văzut la St. Calixt, și aiurea, necropolele acelea întunecate... unde nu mai pătrunde lumina..., mă înspăimîntă. anghel-iosif, c. l. 217. Necropola de la Apahida ne arată, de altă parte, că cel puțin pentru această regiune... forma mormintelor e cea plată, colectivă. pArvan, g. 628, cf. șăineanu, d. u. Unul din cadavrele păstrate atît de intact în muzeul de la intrarea necropolei. lovinescu, c. iv, 54. ♦ Criptă. Necropola bisericei ce vizităm. odobescu, s. i, 429. Dan nu-l va fi recunoscut ca rudă, și nu-l va fi primit în necropola domnilor legiuiți, la Cozia. iorga, c. i. i, 6, cf. 15. Panteonul a devenit un fel de necropolă de onoare, locul de înmormîntare al oamenilor mari ai Franței. oprescu, i. a. iii, 39. ◊ fig. O necropolă de simțiri. anghel, pr. 58. – Accentuat și : necropolă, barcianu, alexi, w. – Pl.: necropole. – Din fr. nécropole.