NECIOPLIT, -Ă adj. 1. Negativ al lui cioplit. Cf. ispirescu, l. 349, zanne, p. iv, 491. ♦ P. anal. (Rar; despre păr, barbă etc.) Care nu a fost tăiat, care nu a fost tuns. Să-l vadă cu o bărboaie necioplită nevăzindu-i obrazul, abea să i se vadă ochii să caute cu ei de subt sprînceane. țichindeal, f. 59/7. ♦ Fig. Lipsit de finețe și delicatețe în trăsături; din topor, grosolan, (regional) neciocîrtit. Ce ființi nesuferite! Ce mișcări respingătoare! Ce obrazuri necioplite. hasdeu, r. v. 82. Corpul ei este, am putea zice, cam necioplit. f (1903), 162. 2. Fig. (Despre oameni) Lipsit de educație (și de cultură); cu apucături grosolane; bădăran, mojic (2), (popular) pădureț (I 5), (regional) mocofănos, necunoscător (2),negîndit (3), negreblat, nerod (I 3), (neobișnuit) nedegroșit. Tu ești om fără simțire Și un barbar necioplit. pann, e. ii, 142/7. Știm că noroadele necioplite nu deosibesc între naționalitate și religie. Gt (1839), 100²/36. Nu băgați de samă, boierilor, că-i un biet cioban necioplit. alecsandri, t. 621, cf. 909. Baciul, om necioplit..., dădu buzna înăuntrul stînei. gane, n. ii, 47. Să-ți spun drept, nene, eu sînt un german necioplit și deschis, poate nu-i fi mulțumit de sfatul ce ți-oi da eu. i. negruzzi, s. vi, 13. Nu-mi place, cînd vin la voi să pun frac și mănuși albe-, știi că eu sînt cam necioplit. hogaș, dr. i, 171. Abia după un timp flăcăul își dădu seama că a fost necioplit. t. popovici, se. 524, cf. alr ii 3 668/36. ◊ (Substantivat) Cine se uită la un necioplit ca mine, dragii moșului? ispirescu, ap. cade. Ia aminte bine, Că-n bonton sînt pravili grele pentr-un necioplit ca tine. vlahuță, p. 136. S-au dovedit niște neciopliți și niște bețivi. sadoveanu, o. xi, 229. ♦ (Despre manifestările oamenilor) Care denotă sau trădează lipsă de educație, de cultură, de civilizație; grosolan. Avea și Floricica gusturile ei necioplite. hogaș, dr. i, 178. – Pl.: neciopliți, -te. – Pref. ne- + cioplit.