NECHEMAT, -Ă adj. 1. Negativ al lui chemat; care nu a fost chemat, poftit, invitat (undeva); care nu este dorit (undeva). cf. drlu, valian, v. Imaginile visului se întorc nechemate. il ianuarie 1962, 14. Goștului nechemat î-i locul după ușă. zanne, p. iv, 207. 2. p. ext. Care nu este indicat, îndreptățit (să spună sau să facă ceva); nepriceput (3), incompetent, ignorant. (Substantivat) Încaltea să-mi iau o nădejde, decît să încurc și eu lumea ca atîția alți nechemați, ale căror scrisori le gustă numai șoarecii, gane, n. iii, 155. Cel nechemat, privitorul strein, poate mai mult să presimtă decît să privească frumusețea trăsăturilor feței ei. f (1903), 162. ♦ Nepotrivit (2), inadecvat; inoportun. Ceasuri de posace meditații solitare, luminate doar ici-colo de cîteva nechemate considerații asupra sublimului. galan, b. ii, 111. – pl.: nechemați, -te. – pref. ne- + chemat.