NEBUNIT, -Ă adj. (Învechit) = înnebunit. Ce-m spuneț voi mie că eu sănt nebunit și ca cum aș fi altul dentr-altă parte (a. 1675). gcr i, 225/12. Au tămăduit pre acei nebuniț. Dosoftei, v. s. noiembrie 129^r /32. ♦ (De obicei urmat de determinări introduse prin prep. „de”) Ieșit din fire, zăpăcit sau orbit de... Nebunit fiind cu totul în dragostea polonilor, Bogdan IV... au trecut iarăși în Podolia. Șincai, hr. ii, 225/8. Robinson, nebunit de bucurie, cînd sălta, cînd striga, Drăghici, r. 225/18, cf. ddrf. Nebuniți de spaimă, „Alah! ” turcii-ngaimă. Iosif, v. 125. – pl.: nebuniți, -te. – v. nebuni.