NEBLEZNIC, -Ă adj. (Transilv.) Prost, bleg, nătîng (I 1); neajutorat (2), neîndemînatic (2). Cf. KLEIN, D. 203, DRLU, LB, LM, GHEȚIE, R.M., BARCIANU, ALEXI, W., PAȘCA, GL. ◊ (Substantivat) Nebleznicul aiesta. klein, d. 203. ♦ Greoi, butucănos, mătăhălos, diform. cf. ddrf, tdrg, scriban, d. Văzură un om de zece ori mai nebleznic, mai groaznic și mai înfricoșat decît Cîrnă-lemne. frîncu-candrea, m. 275, cf. db. v, 213. – pl.: nebleznici, -ce . – Și: neblejnic, -ă (klein, d. 203, Mat. dialect, i, 82), nebleșnic, -ă (h xvii 182), năbleznic, -ă (klein, d. 203, cihac, ii, 16), năbleaznic, -ă (cihac, ii, 16), năblaznic, -ă (dr. v, 213), năblăznic, -ă (cihac, ii, 16, ddrf) adj. – După slavonul неблезниц.