NEATINS, -Ă adj. 1. Negativ al lui atins; care nu este sau nu a fost atins, folosit, consumat etc. de nimeni sau de nimic; p. ext. întreg, intact. cf. drlu. Caierul de burungic din furcă și suveica stativelor... stau părăsite și neatinse, Manda nu se mai ocupa decît de călărie și vînătoare. negruzzi, s. i, 107. Piei din aste locuri neatinse și curate, Domnite de-al meu soare, copil fără păcate! alecsandri, poezii, 319, cf. eminescu, o. rv, 14. Ai bonurile de împroprietărire neatinse. d. zamfirescu, V Ț. 47. Lăsă mîncarea aproape neatinsă și se ridică, voind să treacă în cameră să se culce. agîrbiceanu, a. 49. împinse farfuria neatinsă. c. petrescu, c. v. 28. Încălțămintea ți-este neatinsă. arghezi, vers. 209. Din adîncurile Caspicei, neatinsele avuții de petrol sînt scoase pentru întiia oară la suprafață și dăruite oamenilor. scînteia, 1954, nr. 2 889. ◊ Apă neatinsă = apă neîncepută, v. neînceput. Cerui apă din izvor, Ea mi-o tulbură cu dor. Cerui apă neatinsă, Ea mi-o dă cu dor aprinsă. alecsandri, p. p. 237. ♦ p. ext. Neschimbat (2). Cei mulți, necărturarii, vorbesc limba așa cum este, o păstrează neatinsă. iorga, l. ii, 320. În fondul principal de cuvinte s-au păstrat neatinse tocmai cuvintele care sînt mai legate de structura gramaticală. l. rom. 1953, nr. 3, 99. 2. Fig. (Învechit) Curat, imaculat; virgin. De lumină frumoasă și neatinsă încungiurat. varlaam, c. 95. Poale zice fieștecine că sîntu ca o fecioară neatinsă și nesilită. ureche, l. 114. 3. (Învechit, rar) Care nu a fost amestecat, compromis (într-o acțiune). Fost-au la acea faptă a Gheucăi supt prepus și Gavriliță vornicul, țiindu-i Gheuca o nepoată de sor. Ci Duca Vodă era om înțelept, au cercat și l-au aflat drept, neatins la nimică. n. costin, let. ii, 22/23. 4. Pe care nu-l poți atinge, impalpabil; la care nu se poate ajunge, inaccesibil. cf. valian, v. Culmi neatinse. – pl.: neatinși, -se. – pref. ne- + atins.