neamț, nemți, s.m. – 1. Austriac (Bârlea, 1924): „Doamne, bate neamțu-n drum / C-o luat ce-o fost mai bun” (Bârlea, 1924, II: 102); „Măi, neamțule de la Beci” (idem: 133), unde Beci = Viena. „Până ce am păstrat încă amintirea domniei austriece, domnul și neamțul, în mintea țăranului, se identifică” (Țiplea, 1906). 2. German. 3. (înv.) Par cu clenciuri acoperit cu trifoi pentru uscat (Faiciuc, 1998: 167; Dragomirești). ♦ (onom.) Neamț, Neamțiu, Neamțu, nume de familie (334 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). – Din sl. němǐcǐ (Șăineanu, Scriban, DEX, MDA) < němǔ „barbar”, cf. neam (Miklosich, Tiktin, cf. DER).