NAȚIONALIZA vb. I. tranz. 1. (Astăzi rar) A imprima, a da caracter național (1), a adapta la specificul național. cf. NEGULICI, PONTBRIANT, D. Germanii, rușii, ungurii au naționalizat mult limba științifică. IBRĂILEANU, SP. CR. 165. Afirmînd că fiecare credincios are dreptul să se adreseze lui Dumnezeu în limba sa..., [Luther și Calvin] au naționalizat rugăciunea. OȚETEA, R. 331. (Glumeț) Aducerea copiilor cu barza e-o. idee franțuzească sau germană, ne pare rău că am naționalizat-o în gospodărie, dar ne-a comunicat-o Cati, săsoaica și agentul de cultură din casă. ARGHEZI, C. J. 150. ◊ refl. pas. Literatura românească nu se poate naționaliza și înfrumuseța decit prin inspirarea de la literatura populară. IBRĂILEANU, SP. CR. 213. ♦ tranz. și refl. pas. (Învechit) A (se) naturaliza (1). cf. I. GOLESCU, C., NEGULICI, PONTBRIANT, D. 2. (Complementul indică mijloace de producție, averi imobile etc.) A trece în posesia statului. v. socializa, etatiza. (refl. pas.) Știai că se naționalizează batozele. BENIUC, v. cuc. 23. – Pronunțat: -ți-o-. – prez. ind.: naționalizez. – Și: (învechit, rar) națiunaliza vb. I. PONTBRIANT, D. – Din fr. nationaliser.