NAZAL, -Ă adj. 1. Care ține de nas¹ (1), privitor la nas¹, al nasului¹. cf. VALIAN, v. Scosătura nasală a frontalului. KRETZULESCU, a. 101/2. Canalul nasal. id. ib. 462/9. Se numește... curgerea sîngelui din nas emoragie nasală. MAN. SĂNĂT. 256/28, cf. 223/21. Apofiza nasală. POLIZU, P. 16/3, cf. PONTBRIANT, D., COSTINESCU, LM, BARCIANU. Cavitățile nazale sînt niște tuburi săpate în oasele fălcii de sus. ENC. VET. 53. Actul respirator... depinde, înainte de toate, de starea de complectă sănătate a foselor nazale. YGREC, m. n. 268. Mișcîndu-se necontenit în aceeași direcție, provoacă un curent de apă continuu înăuntrul foselor nazale. C. ANTONESCU, P. 47. Orificii nazale. id. ib. 74. 2. (Fon.; despre voce, sunete) Care are un timbru specific, rezultat din faptul că, în timpul emiterii, aerul este expirat (exclusiv sau parțial) pe nas¹ (1), (învechit, rar) naziliar; p. ext. (despre timbru, rezonanță) caracteristic pentru vocea sau pentru sunetele emise pe nas¹. Cînd omul, din împrejurări, are gura închisă, atunci e nevoit a produce sunetul pe nas, și atunci toate vocalele devin nazale. HELIADE, O. II, 373, cf. NEGULICI, STAMATI, D., POLIZU. Fu atras de sunetul cel nasal și ascuțit al unei voci. FILIMON, O. I, 128. Deodată urechea lui fu lovită de vocea nazală și ascuțită a unui precupeț. id. ib. 278, cf. PONTBRIANT, D., COSTINESCU, LM, BARCIANU. Avem, în rîndul al doilea, o deosebire de rezonanță, după cum aerul trece numai prin gură – în care caz vorbim de sunete orale... – sau și prin nas, în care caz vorbim de sunete nazale. PUȘCARIU, L. R. I, 62. Vocale cu adevărat nazale (adică urmate de alte consonante decît m și n) nu avem. id. ib. 84. O voce nazală. SADOVEANU, E. 126. Aceste vocale au o rezonanță specific nazală. GRAUR, I. L. 50. Consoane nazale. GRAM. ROM¹. I, 69. Avea o voce nazală, care-l făcea să pară îngîmfat. T. POPOVICI, SE. 245. ◊ (Prin analogie) Se aude... hohotul nazal al turturelelor. ARGHEZI, B. 44. ◊ (Adverbial) Cînta versetele, puțin nazal, graseind foarte mult. CĂLINESCU, S. 678. ♦ (Substantivat, f.) Sunet nazal (2); spec. consoană nazală. cf. NEGULICI, COSTINESCU. Am să-i aranjez eu pe parveniții cari, fiindcă au mîncat în copilărie "du cacao11, dat cu lingurița de vreo bonă schwitzerană sau belgiană, au pierdut pe r și au dștigat secretul nazalelor pariziene. CARAGIALE, O. VII, 334. Nazalele m și n se pot lesne confunda. IORDAN, G. 22. În vecinătatea unei consoane surde sau a pauzei, asurzirea nazalelor este parțială. SCL 1960, 856. – pl.: nazali,-e. – Și: (învechit) nasal, -ă adj. - Din fr. nasal.