NAVIGATOR, -OARE s. m. și f., adj. 1. S.m. și f. Persoană care întreprinde călătorii lungi pe mare în scopuri științifice, comerciale etc.; persoană care este pricepută în tehnica navigației; persoană care conduce o navă (1) sau face parte din personalul ei. v. marinar. Acesta din urmă a cercetat încă și marele arhipelag... Caroline și a descoperit o mulțime de insule peste care n-au putut da navigatori (plutitori pe mare) dinaintea lui. cr (1829), 204²/2, cf. i. golescu, c. [Descoperirea busolei] a dat coraj navigatorilor a se depărta de țirmurii mărilor. genilie, g. 18/28, cf. valian, v., negulici, POLIZU, PROT.-POP., n. D., PONTBRIANT, D., COSTINESCU, LM, DDRF, BARCIANU, ALEXI, W. Ai o înfățișare stranie, o înfățișare de navigator. sebastian, t. 91. Cei mai buni navigatori din lume. sadoveanu, o. ix, 253. Ulysse..., îndrăznețul navigator, se strecoară între Scylla și Charybda, groaznicele stînci, devenite celebre. bogza, c. o. 49. Prognoza timpului... este de mare folos pentru navigatori. agrotehnica, i, 264. E ca un navigator antic, care a trecut coloanele lui Hercule. contemp. 1956, nr. 510, 5/3. Mihu era un navigator desăvîrșit. tudoran, p. 408. Emisiunea destinată navigatorilor. scînteia, 1962, nr. 5 407. ♦ Membru al echipajului unei aeronave (care dirijează efectiv navigația ei aeriană). v. aeronaut, cosmonaut. cf. ltr². 2. adj. (Despre oameni) Care navighează (1), care se îndeletnicește cu navigația (1). cf. polizu. Popor navigator. lm, cf. șăineanu, d. u. – pl.: navigatori, -oare. – Și: (învechit, rar) navigatoriu, -ie adj. lm. – Din fr. navigateur.