NAUFRAGIA vb. I. intranz. 1. (Despre nave sau, p. ext., despre oameni) A suferi un naufragiu (1); (învechit) a (se) naufrînge. v. scufunda, îneca. cf. PONTBRIANT, D., DDRF, ȘĂINEANU, D. U. Părea să fie un barcaz, naufragiat de mult, dacă judecai după nisipul îngrămădit de vînt în juru-i. TUDORAN, P. 36. Poate că „L’Espérance” naufragiase, atîtea corăbii naufragiau, dar era peste putință ca prietenul său să nu se fi salvat. id. ib. 61. ◊ Fig. Junele își pierde mințile, înnebunește și se află acum în tristul adăpost al celor a cărora inteligență a naufragiat pe valurile oceanului de nenorociri și de suferințe ale acestei vieți. MACEDONSKI, O. IV, 16. Cumpărînd semințe de floarea-soarelui de la o lipovancă grasă, naufragiată la marginea trotuarului, am intrat... să cumpăr țigări. BRĂESCU, a. 9. 2. fig. A ajunge, a se afla într-o situație nedorită, a nimeri într-un loc care nu i se potrivește, datorită unor întîmplări potrivnice. v. rătăci. Această descriere este a unui suflet de artist, naufragiat în politică. MACEDONSKI , O. IV, 135. – Pronunțat: na-u-fra-gi-a. – prez. ind.: naufragiez. – v. naufragiu.