NATURALITATE s. f. (Învechit) 1. (Jur.; în dicționarele din trecut) (Drept de) cetățenie. cf. I. GOLESCU, C., NEGULICI, POLIZU, COSTINESCU, LM. 2. Naturalețe (2). Caracterurile cele particolare ale ideilor sînt mai cu seamă naturalitatea, fineța..., vioiciunea. marcovici, r. 193/13. Din naturalitatea aceasta... să află în Germania cu mult mai puține urme. fl (1838), 49²/17, cf. polizu. 3. Însușirea de a fi natural (I 2). Naturalitatea colorilor. lm. – Natural + suf. -itate sau din fr. naturalité, lat. naturalitas.