NATRON subst. (Chim.) 1. (Învechit) Sodă (de rufe). Fierbînd altă măsură de apă de iznoavă și puind într-însa îndestulă acrime de salitră, cît s-au socotit că cere trebuința ca să se poată adăpa natronul și magnezia. plusc, d. 8/16. Natron sulfuric sau sare de Glauber. J. CIHAC, I. N. 388/12, cf. GHEȚIE, R. m., BARCIANU, alexi, w., cantuniari, l. m. 2. (Prin Bucov.) Sodă caustică. a v 15, 16, GLOSAR REG. – Accentuat și: natron. barcianu, alexi, w . – Din germ. Natron.