NATIVITATE s. f. (Învechit; prima atestare la IORGOVICI, O. 54/26) 1. Calitatea de a fi locul de naștere, de proveniență. Îi era de agiuns a fi auzit vro obscură poveste despre relativul arabism al acestor localități, pentru ca el pe dată să le înavuțească cu nativitatea splendidelor stofe. HASDEU, I. C. I, 104. 2. Calitatea de a fi înnăscut, natural (I 1). Cf. LM. 3. Ziua nașterii cuiva; zi aniversară (LM, ALEXI, W.) ; spec. nașterea lui Isus Hristos (COSTINESCU). – Din fr. nativité, lat. nativitas.