NASOL, -OALĂ adj., s. f. (Argotic) I. adj. 1. (Despre oameni) Urît. cf. bul. Fil. iv, 123, BL v, 224. ◊ (Substantivat) Vedeți cu ce nasoală s-a căsătorit fiul nostru. com. din țepeș vodă-cernavodă. ♦ Prost, ignorant. cf. bul. Fil. iv, 123. ♦ Rău, răutăcios. cf. Bl ii, 176, bul. Fil. iv, 185. ♦ (Prin confuzie) Cu nasul¹ (1) mare. cf. bul. Fil. iv, 185. 2. (Despre lucruri) De proastă calitate; urît, vechi, uzat. Găina [= pălăria] mi-i nasoală. alas 29 iv, 1923, 3/4. Nasol tipar, cv 1950, nr. 3, 34. II. s. f. Țigară. cf. bul. Fil. iv, 185. – pl.: nasoli, -oale. – Și: nasul, -ă (bul. Fil. ii, 277, bl ii, 176), năsoală (bul. Fil. iv, 123) adj. – Din țig. nasvalo „bolnav”, nasul „rău, meschin”.