NARD¹ s. m. 1. Esență parfumată extrasă din rădăcina de nard¹ (2) și folosită mult în trecut. Luă o litră de mir cu nard amestecat, de mult preț, de unsă picioarele lui Isus. VARLAAM, C. 66. O litră de nardos topit. n. test. (1648), 122^r/20. Fietecare candelă 5 ocă de aur arăpesc trăgea, iară înluntru 1 ocă de nard lua. CANTEMIR, IST. 131, cf. DDRF. 2. Numele mai multor plante erbacee originare din regiunea munților Himalaia (Nardostachys); spec. plantă cu rădăcina scurtă, groasă, fibroasă și foarte aromată, cu frunze moi și flori roșii-purpurii (Nardostachys iatamansi). Să intrăm în casa cea cu nard. mineiul (1776), 159^vl/26, cf. drlu. Aici crinul să albeaște, Colea nardul frumos creaște. bărac, a. 46/4, cf. NEGULICI, COSTINESCU, BARCIANU, ALEXI, W. Numai gînduri vechi, ciudate Negre flacări care ard, Aprind grelele păcate Cu parfum păgîn de nard. PETICĂ, O. 36, cf. ȘĂINEANU, D. U. – Și: (învechit) nardos s. n. – Din ngr. νάρδος.