NARATIV, -Ă adj. Care ține de narațiune, propriu narațiunii, care se referă la povestire. v. epic. cf. negulici. În poezia lui Coșbuc dominează... elementul narativ, epic. gherea, st. cr. iii, 366. Clăditori de îndrăznețe opere narative. iorga, l. ii, 2. „Zodia Cancerului” și „Baltagul” sînt din aceeași plămadă, sub raportul grațiilor stilistice, al certitudinii narative și al invenției. perpessicius, m. iv, 80, cf. iii, 227. Mai-mult-ca-perfectul continuă a rămine un timp narativ. vianu, m. 242, cf. 143, 254, 256. A cîștigat prin vorba și darul lui narativ simpatia culegătorului. ll i, 73. Mihail Sadoveanu a transfigurat balada într-un poem de altitudine și de largi perspective, expresie armonioasă și unică a geniului său liric și narativ. v. rom. octombrie 1955, 29. Istoricii și scriitorii folosesc adesea prezentul istoric sau narativ în locul trecutului, pentru a face povestirea mai vie. graur, i. l. 153. Izvoarele narative amintesc... existența în nordul Dunării, în secolul al X-lea, a unor formații politice locale. lupta de clasă, 1961, nr. 11, 34. – pl.: narativi, -e. – Din fr. narratif.