NARAMZĂ¹ s. f. (Învechit și regional) Fructul naramzului; portocală (amară). Poame de tot feliul, chitre, năramze, alămîi. m. costin, let. i, 8/24, cf. anon. car. Zeamă de năramză acră (a. 1749). gcr ii, 43/25, cf. 45/17. Să trimeți vo 8 sute de năramze și 50 și pat[ru] de portocale și 35 de lămâi (a. 1750). iorga, s. d. xii, 55. De multe ori pun într-această băutură zamă de naramze. ist. am. 71^r/21. Este roditoriu în vinațe, năramze, alămîi. amfilohie, g. 30/24, cf. lb, pann, p. v. i, 119/16 [Cireșele] cu carnea tare și roșie ca de naramze. hogaș, dr. ii, 37. Coajă de năramză. n. a. bogdan, c. m. 159, cf. nica, l. vam. 166. Să îndulcim acest ceas cu șerbetul cel mai bun de naramze pe care-l am. sadoveanu, o. x, 123. Împregiur de vie, Să-mi sameni tu mie Năramze frumoase că sînt mai arzoase. pop., ap. hem 1 536. ◊ fig. Trămite slugile Să-i dea Dina buzele, buzele, naramzele. teodorescu, p. p. 326. ♦ (Regional, la pl.; în formele merăzii, merenzîi) „Poame sudice”. pamfile, cer. 143. Tu să prisădești Gutîi și lămii, Alte merenzîi. id. ib., cf. id. dușm. 310. – pl.: naramze. – Și: naramță (lb), năramză, năramță (ib.), năranză (cihac, ii, 599), năranță (id. ib), neramză (nica, l. vam. 166), merăzie, merenzie s. f. – Din bg. неранза, ngr. νεραντζι, νερανζι.