năposti, (năpusti), vb. tranz. – (reg.) 1. A elibera, a da drumul, a slobozi (Papahagi, 1925). A da voie cuiva să intre undeva, ori să se depărteze (Țiplea, 1906): „Năposti-m mâna stângă” (Papahagi, 1925: 246); „Năposti-mă, soră-n casă” (idem: 251); „Ș-apoi (Fata Pădurii) l-o năpustit și moșul o venit acasă” (Apșa de Jos). (Maram.) 2. A turna, a pune: „Ai năpustit cenușa în uncrop” (Plăiuț). 3. A se repezi asupra cuiva, a năvăli, a tăbărî, a da buzna. Termen specific subdialectului maramureșean (Farcaș, 2009: 155). – Din ucr. napustyty „a elibera, a da drumul” (Candrea); din sl. napustiti „a porunci” (DLRM; Tiktin, cf. DER; DEX, MDA).

năposti, (năpusti), vb. tranz. – A elibera, a da drumul, a slobozi (Papahagi 1925). A da voie cuiva să intre undeva, ori să se depărteze (Țiplea 1906): „Năposti-m mâna stânga” (Papahagi 1925: 246); „Năposti-mă, soră-n casă” (idem, 251). – Din sl. napustiti „a porunci” (Tiktin).