NAIE s. f. 1. (Învechit și regional) Corabie. Cf. polizu. Mulțimea așteaptă naia, care sub împrejurări favorabile trebuia să ajungă ieri în port. f (1871), 539, cf. cihac, i, 175, gheție, r. m., barcianu, alexi, w., șăineanu, d. u. S-a iscat un vînt, Din fund de pămînt, Marea ă-nvăluit, Naiele a gistruit. sevastos, n. 137, cf. alr sn iii h 857. 2. (Transilv.) Naos. În biserica din Văleni, în naia bărbaților, nimeni nu se clintea, după ce-și lua o dată locul. agîrbiceanu, a. 82. În naia bisericii stau bărbații. pribeagul, p. r. 131, cf. Mat. dialect, i, 183. – Pl.: naie și năi. – Din lat. navis.