NAHLAP s. m., s. n. 1. s. m. (Regional; mai ales la pl.) Val sau vîrtej (mare, făcut de o apă curgătoare). Jiul trece maestos, sunîndu-și nahlapii de sănci. vlahuță, r. p. 84. Plutașii care prăvăleau din munți buștenii și îi duceau pînă la vărsătura Siretului își aflau adesea moartea in nahlapii furtunoși ai Bistriței. i. botez, șc. 12, cf. id. b. i, 7. Și-i plăcea liniștea în care nu se auzea decît clipocitul năhlapilor de pe lîngă mal. popa, v. 180. [Lemne] pe care le strîng în plute și le dau drumul de-a rostogolul pe Bistrița, peste nahlapi și genuni. călinescu, i. c. 8. Cînd vin nahlapi... apoi parcă au gheare, așa apucă și duc cu ei. sadoveanu, n. p. 152, cf. șez. ii, 42. Dunărea vine cu năslapi. boceanu, gl., cf. alr sn iii h 835/2, a v 2, 13, 31. ◊ Fig. Să se adune [avuția lor] în undele și nădlabii și în valurile diavolului. ap. tdrg. 2. s. n. (Regional) Loc de pe parcursul unui rîu unde sînt stînci sub apă (Poiana Grin-țieșului-Borsec). glosar reg. 3. s. n. (Regional; în forma nahlab) „Lucru mare și urîcios” (Larga-Tîrgu Ocna). i. cr. vi, 315. 4. s. n. (Prin Bucov.) Bucată (de lemn, mămăligă, piatră, pîine etc.). cf. a v 14, vi 4. 5. s. n. (Regional) Troian de zăpadă (Vînă-tori Neamț-TIrgu Neamț). cf. a vi 33. 6. s. n. (Prin Ban.; în forma nălap) Noroi mare, mîl (1). cv 1951, nr. 5, 28, cf. alr ii 2 503/36. – pl.: (1) nahlapi, (2-6) nahlape. – Și: nahlab s. n., năhlap, nădlab s. m., nălap (pl. nălapuri) s. n., năslap, mahlap (i. cr. ii, 302) s. m. – Etimologia necunoscută. cf. bg. слап „val”, scr. slap.