NAFORĂ 👉 NAFURĂ.

náforă V. anaforă.

NAFURĂ, NAFORĂ, ANAFURĂ, ANAFORĂ sf. ⛪ Pîinea binecuvîntată care se împarte în biserică după sfîrșitul liturghiei: șoarecele care mănîncă nafură din ziua de Paști se face liliac (ȘEZ.); prefăcuse sfîntul potir în cupă de plăcere și talgerul de naforă în disc de parale (ALECS.); bătrînele... țineau drumul casei, mestecînd anafora sfințită (DLVR.); F paraua de ~, banul cel din urmă: lua paraua de nafură a văduvei și bucățica de pîine din gura orfanului (VLAH.) [vsl. (a)nafora < gr.-biz. άναφορά].

1) anáforă și -ură f., pl. ĭ și e (mgr. anaforá, oferire, de unde și vsl. anafora și náfora, bg. sîrb. nafora. V. anaforă 2 și prescură. Vest. Un fel de pîne pe care preutu ortodox o binecuvintează la liturghie și o oferă credincioșilor prefăcută în bucățele. Banu cel de anaforă, ultimu ban păstrat cu îngrijire. Fig. Iron. Bucățică de mîncare prea mică. – În est náforă saŭ -ură. V. litie.