NADIR s. n. (Astron.) Punct de pe bolta cerească, opus zenitului, și situat la intersecția verticalei locului la care ne referim cu emisfera cerească inferioară. Cf. gheografie, 6^r/17. Aproape de zănitori de nader. amfilohie, g. f. 231^v/ll, cf. LEON ASACHI, B. 104/26. În tot nemărginitul, în multul-nalt de ape, Mai sus decît zenitul, mai jos decît nadirul, Sub talpele-ți divine ai zis să fiu tărie Și solidar cu toate. heliade, o. i, 358, cf. m. drăghici, f. iii, 3^r/16, gs 11^r/19, elem. g. 17/8. Acesta desparte pămîntul în emisfera deasupra și în emisfera dedesupt; polurile lui sînt zenitul și nadirul. fabian-bob, 16/6, cf. rus, i. i, 20/14, laurian, m. iv, 204/5, stamati, f. 144/18. Dacă ne închipuim verticala unui loc de observațiune, prelungită pînă la sfera cerească, ea atinge această sferă în două puncte: unul deasupra noastră se numește zenitz și celalt dedesubt se numește nadir. drăGHICEANU, C. 4, cf. DDRF, GHEȚIE, R. m., BAR-CIANU, ALEXI, w. ◊ Fig. Zigzagurile evoluțiunii acestui scriitor ar uimi prin agilitatea cu care s-ar mișca între extremități: acum avîntîndu-se spre zenitul celor mai pure creațiuni de artă, acum cufundîndu-se spre nadirul de la capul dimpotrivă. perpessicius, m. iii, 187. – Și: (învechit, rar) nader s. n. – Din fr. nadir.