Definiția cu ID-ul 923539:


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

NĂZUÍ, năzuiesc, vb. IV. Intranz. 1. A tinde cu putere și stăruință către ceva, a aspira, a rîvni, a dori stăruitor ceva, a ținti la ceva. Dac-ar fi pretutindene tot asemene judecători... cei ce n-au dreptate, n-ar mai năzui în veci și în pururea la judecată. CREANGĂ, A. 150. La asemenea viață, volnică și voinicească se prinseră a năzui cu dor toți romînii din Ardeal. ODOBESCU, S. III 524. ♦ Refl. (Regional, în forma nizui) A se strădui, a se munci. Nime n-ar putea zice că Ganul țiganul nu era om cuminte, căci el și ca om sărac totuși s-a nizuit să aibă familie. RETEGANUL, P. III 60. ♦ (Învechit) A se îndrepta către cineva cerîndu-i ajutor, a recurge, a apela la sprijinul, la bunăvoința cuiva. Îi spuse toată șiretenia... omului ce năzuia la mila lor. ISPIRESCU, L. 123. Unii se dau prinși la dușman, la mila lui năzuiesc. NEGRUZZI, S. I 130. După ce se văzu scăpătat cu totul din starea sa cea bogată, năzui pe la prietenii săi, ca să îl ajute. GORJAN, H. IV 66. 2. A se îndrepta..., a se duce spre..., a ținti să ajungă la... Trei avioane mari apărură din direcția în care năzuia convoiul. SADOVEANU, M. C. 105. Porniserăm din văi adînci Și ne tîram acum pe brînci Să nu ne prind-Osman de veste Că năzuim la deal spre creste. COȘBUC, P. II 39. Năzuiește pîn’la stele, fă-te tot și tot mai mare. HASDEU, R. V. 123. – Variantă: nizuí vb. IV.