NĂSTRĂPAT adv. (Prin Olt. și Munt.; în expr.) A călca (sau a merge) năstrăpat = a) a merge urît, aruncînd picioarele; a călca în străchini. Cf. șio ii₁, 406. De la-mpărat a sosit Un arap negru ciudat... De călcîie depărtat, De genunchi alăturat, Și mult calcă năstrăpat, E ceva, zău, de speriat. păsculescu, l. p. 253, cf. 362; b) a călca mîndru, cu trufie, apăsat. Prîscoveanu cel bogat, Boîer mare și așezat, Călca rar și năstrăpat. mat. folk. 97, cf. 53. Drumul calului că da, Mergea calul năstrăpat Cum lui Ioviță e drag. păsculescu, l. p. 257. – De la năstrapă¹.