NĂSTIMIRE s. f. (Prin Olt.) Faptul de a se năstimi (1); (regional) năstimeală. Cf. ciaușanu, v. 182. ♦ Fig. Naștere (III), facere, creare. C-așa au fost ursăte dobitoacele, de la năstimirea lumii, să se mănînce unele pe altele. plopșor, c. 9, cf. lexic reg. 30. – V. năstimi.