NĂSTAVNIC s. m. (Învechit) Conducător, șef ecleziastic. V. egumen, stareț. Să nu se mai așeze alți străini monași, năstavnici și egumeni la această mănăstire (a. 1628). ap. odobescu, s. i, 434. Predoslovie cătră toți nastavnicii sfintei biseareci (a. 1640). bv i, 109, cf. gcr i, 87/28. Sfîntul Grigorie... besearicii D[o]mn[n]lui h[risto]s fu nastavnic. dosoftei, v. s. ianuarie 9^v/5. Acest mineiu... s-a legat cu cheltuiala smeritului întru ieromonași Antim Ivireanul..., nastavnic la această sfîntă casă Snagov (a. 1695). ap. odobescu, s. i, 460, cf. mag. ist. iv, 141/7. Am ales pe sfinția sa și l-am pus egumen și năstanic la această sfîntă mănăstire (a. 1705). iorga, s. d. xiv, xviii. Carte, ce are 30 de cazanii pentru îndreptarea călugărilor și un cuvînt de învățătură cătră nastavnic (a. 1765). cat. man. i, 362, cf. 303, uricariul, vii, 21. [Călugării] au un povățuitoriu și nastavnic, a căruia voie și poruncă toți urmează (a. 1784). bv ii, 296, cf. caragea, l. 13/16. Cuviosul Sofronie, năstavnicul sfintei mănăstiri Nucetul, a pus secfestru pe rodul locului. cr (1833), 156²/25. Au cerut în judecată pă năstavnicii sfintelor mănăstiri (a. 1846). doc. ec. 908, cf. gcr ii, 480, tdrg. – Pl.: năstavnici. – Și: năstanic, nastavnic s. m. – Din slavonul наставьникъ.