3 definiții pentru năplaț


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

năpláț n., pl. urĭ și e (sîrb. naplatak, bg. naplata și naplat). Ban. Olt. Obadă.

obádă (Mold. Olt. Dîmb.) și obeádă (Munt.) f., pl. obezĭ și (vechĭ) obede, (vsl. obedŭ, obedĭ, oboda, obodŭ, verigă, obod, din obvodŭ, d. ob-voditi, a pune în prejur, vesti-vedon, a duce, a conduce; rus. obód, obadă, obódĭĭa, verigă, pol. obod, obadă, obwod, obwód, verigă. V. obod, iz-vodesc, do- și ne-vedesc, pod-voadă). Bucățile de lemn (numite și cĭolane) din care se compune cercu roateĭ și care e înconjurat de șină. (Poate fi și dintr’o singură bucată). În Ban. și Olt. năplaț. Pl. Vechĭ. Dibă, butuc, tumurug (de prins picĭoarele deținuților): l-a pus în obezĭ.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

năpláț (-ți), s. m. – (Banat, Olt.) Obadă. Bg. naplat, sb. naplatak (Tiktin; Conev 70).

Intrare: năplaț
substantiv masculin (M1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • năplaț
  • năplațul
  • năplațu‑
plural
  • năplați
  • năplații
genitiv-dativ singular
  • năplaț
  • năplațului
plural
  • năplați
  • năplaților
vocativ singular
plural
substantiv neutru (N24)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • năplaț
  • năplațul
  • năplațu‑
plural
  • năplațuri
  • năplațurile
genitiv-dativ singular
  • năplaț
  • năplațului
plural
  • năplațuri
  • năplațurilor
vocativ singular
plural
substantiv neutru (N1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • năplaț
  • năplațul
  • năplațu‑
plural
  • năplațe
  • năplațele
genitiv-dativ singular
  • năplaț
  • năplațului
plural
  • năplațe
  • năplațelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)