Definiția cu ID-ul 923176:


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

NĂGÁRĂ s. f. Plantă erbacee, din familia gramineelor, caracteristică vegetației din stepe, cu paiul înalt, frunzele înguste, spicul cu fire lungi și aspre (Stipa); păiuș, colilie. Năgara înflorită strălucea ca argintul la soarele verii în singurătatea cuprinsului. SADOVEANU, N. P. 222. (Cu pronunțare regională) Frunzuleană de nagară, Este-un nuc între hotară. SEVASTOS, C. 11. ◊ Fig. Un bărbat de treizeci și cinci de ani... începe să aibă la tîmple fuiorașe de năgară. SADOVEANU, F. J. 68. – Variantă: negáră (ALECSANDRI, P. P. 228) s. f.