Definiția cu ID-ul 923167:


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

NĂDUȘÍ, nắduș și nădușesc, vb. IV. 1. Intranz. A asuda, a transpira. Lăutarii cîntă pînă nădușesc. STANCU, D. 181. A ajuns a cunoaște semnele cu ochii, a le zugrăvi tremurat pe tăbliță; totuși nu putea răzbi la legătura dintre semn și sunet. Nădușea ca după suișuri grele, și, unde poposea, nu vedea încă nimic. SADOVEANU, M. C. 71. Și eu nădușesc al dracului! CARAGIALE, M. 150. 2. Tranz. (Și în forma înăduși) A sufoca, a înăbuși. Nesocotind ranele ce primeau, îi strîngeau pînă îi înădușea. NEGRUZZI, S. I 152. Lipsindu-i hornul, trebuia să-l înădușească fumul. DRĂGHICI, R. 76. ◊ Absol. Pentru aceea și puterea patimei... îneacă și nădușește. CONACHI, P. 282. ◊ Refl. Vara te înăduși de căldură. CREANGĂ, A. 125. Dar se-nădușă, tușește. CONTEMPORANUL, I 132. ◊ Fig. Da mînca-l-ar brînca să-l mînînce, surlă, că mult mă mai înăduși cu dînsul! CREANGĂ, P. 77. ♦ A păstra, a ține în aburi prin acoperire ceea ce s-a fiert sau s-a opărit; a înăbuși. La crăciun, cînd tăia tata porcul, și-l pîrlea, și-l opărea, și-l învălea iute cu paie de-l înădușea. CREANGĂ, A. 41. – Variantă: înădușí vb. IV.