MᾹHᾹYANA (< fr.; cuv. sanscrit „calea lungă a mântuirii”) s. f. (REL.) Orientare preponderentă în sânul budismului, apărută în NV Indiei în sec. 1 d. Hr. și răspândită mai ales în China, Coreea, Japonia, Nepal, Mongolia. A introdus dogma mântuirii, a răsplătit după moarte (rai și iad) și un ritual fastuos prin ceremonial și prin arhitectura, sculptura și muzica auxiliare. V. hῑnayāna.